ProSport a stat de vorbă cu observatorul meciului Vardar – Steaua! „O să scriu tot în raport. Nu e posibil așa ceva, am rămas uluit!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 23:15 Agresorul jurnalistei Alexandra Tănăsescu, Iulian Ioniță zis „Buze”, a fost și el dus la secția de poliție și audiat. El a pledat vinovat și, după înfățișarea în fața tribunalului, a fost amendat cu 25.000 de dinari (400 de euro)


UPDATE 21.30 Cu un sfert de oră înainte de meci, observatorul meciului s-a întreținut preț de câteva minute cu Valeriu Argăseală, pentru a afla și versiunea Stelei privind incidentul de aseară.


UPDATE 21.10 Deși existau informații clare potrivit cărora bodyguardul poreclit „Buze” ar fi părăsit Macedonia, acesta a ajuns în urmă cu doar câteva minute la stadion. Acesta s-a salutat amical cu Mihai Stoica, cei doi strângându-și mâna și schimbând câteva cuvinte.


UPDATE 21.05 ProSport a discutat cu observatorul partidei de la Skopje, Mark Blackborne. Acesta a punctat că tot ce s-a întâmplat ieri între Mihai Stoica și reporterii ProTV – ProSport va fi menționat în raportul meciului. De notat că înainte de startul partidei, delegatul UEFA a luat numerele de telefon ale jurnaliștilor români, pe care le va pune la dispoziția forului continental.

Altfel, de față la incidentul de aseară a fost și un însoțitor al arbitrilor, și el mandatat de UEFA, care de asemenea a explicat că va relata episodul către forul continental.

O să scriu tot în raport, dar decizia finală o ia UEFA. Nu este posibil așa ceva, am rămas uluit când am auzit că Steaua susține că antrenamentul nu trebuie să fie deschis presei. E incredibil ce a făcut clubul român, am înțeles că nu au ținut nici conferință de presă. Eu de ce sunt aici, nu e meci sub egida UEFA? Regulamentul e unul singur„, a mărturisit Mark Blackborne, observatorul meciului, pentru ProSport.


UPDATE 20.35 Mihai Stoica a ajuns la stadionul din Skopje. Acesta este însoțit de doi bodyguarzi, unul dintre ei fiind Nicu Chiriță, patronul firmei de securitate. Acest lucru confirmă sursele noastre, potrivit cărora „Buze” ar fi fugit din Macedonia.


UPDATE 20.00 De mai bine de o oră Poliția încearcă să îl găsească pe „Buze”, „gorila” lui Meme. Din informațiile ProSport se pare că acesta a părăsit Macedonia în urmă cu două ore.

Pe „Buze” nu l-am mai văzut prin recepție de dimineață. Nu știm ce s-a întâmplat, dar nici în cameră nu mai e. Problema asta a rezolvat-o Meme, pentru că el a fost cu ideea să își aducă bodyguarzii în Macedonia.„, au dezvăluit surse din anturajul Stelei pentru ProSport.


UPDATE 18.30 Un echipaj al Poliției din Macedonia a plecat în urmă cu jumătate de oră spre hotelul Stelei pentru a-l identifica pe bodyguard-ul care a bruscat-o pe Alexandra Tănăsescu, urmând ca acesta să fie adus la secția de poliție pentru declarații.


UPDATE 15.40 Ambasada României în Macedonia informează, la solicitarea agenției MEDIAFAX, că managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a fost amendat de un tribunal civil din Skopje pentru tulburarea liniștii publice, nefiind vorba de o amendă penală.

Potrivit Ambasadei României în Macedonia, instituția a oferit asistență de specialitate cetățenilor români Alexandra Tănăsescu (reporter ProTV) și Mihai Stoica la solicitarea celor doi, precizând faptul că autoritățile macedonene au responsabilitatea de a încadra faptele.

Ambasada susține că oficialul stelist, care a compărut marți în fața unui judecător administrativ din Skopje, și-a asumat responsabilitatea faptelor și că a primit o amendă administrativă.

Conform instituției române, părțile au fost sfătuite ca în cazul în care nu sunt mulțumite de soluționarea cazului să se adreseze mai departe instanțelor macedonene sau românești.


UPDATE 14.46 – Poliția din Macedonia l-a identificat pe bodyguardul lui Mihai Stoica care a agresat-o pe jurnalista Alexandra Tănăsescu. Numele lui este Iulian Ioniță, zis Buze.

UPDATE 14.14 Poliția încearcă să îl identifice și pe bodyguardul lui Mihai Stoica, care este și el acuzat de vătămare corporală.

 
Bodyguardul se află în hotelul unde este cazată Steaua, dar sunt șanse mici ca el să fie prezent la meciul cu Vardar de diseară.

UPDATE 12.03 În urmă cu 10 minute . Mihai Stoica a părăsit sala de judecată. Oficialul Stelei a pledat vinovat în fața judecătorului și a primit o amendă de 25.000 denari (circa 400 euro), urmând a suporta și cheltuielile de judecată.

 
MM a ieșit extrem de arogant de la tribunal și a rostit câteva cuvinte către cei din presă: „Gata, s-a terminat! Gata! Stați degeaba aici, gata, s-a terminat!”

În scurt timp va fi audiată și Alexandra Tănăsescu, reporterul PRO TV agresat de Stoica și bodyguard. Poliția nu l-a putut identifica pe bodyguardul care a agresat-o după imagini. Cazul nu este închis.
 

Rămâi pe www.prosport.ro pentru detalii

UPDATE 11.18 De aproximativ 20 de minute, Mihai Stoica se află în sala de judecată, unde explică incidentul în care a fost implicat ieri. Managerul se consideră vinovat de ultraj și vătămare corporală.


În curând, se așteaptă decizia tribunalului.

UPDATE 11.06 Incindentul din Macedonia a fost comentat și de Ion Crăciunescu.

„Am fost întotdeauna împotriva violenței. Pentru mine acest fapt depășește orice imaginație. Nu pot să găsesc nicio explicație normală pentru un astfel de fapt. Îmi este greu să îmi imaginez că se poate întâmpla așa ceva în mileniul trei” a spus Ion Crăciunescu la Sport.ro

UPDATE 10.11 Mihai Stoica a sosit la poliție, însoțit de un avocat, iar apoi va merge la tribunal pentru stabilirea faptelor. A sosit și prim-secretarul ambasadei României în Macedonia.

 
Medicii i-au scos certificat medico-legal Alexandrei Tănăsescu, reporter PRO TV, pentru multiple contuzii, și i-au bandajat mâna, scrie Sport.ro.
 
Noaptea trecută, polițistii care au investigat cazul au cerut să vorbească cu Stoica. Oficialul Stelei a negat incidentul. Autoritățile au cerut să vadă filmul, apoi l-au luat pe Mihai Stoica la secția de poliție.
 
Bogdan Steriopol a explicat la Ora de ProSport filmul evenimentelor.

„După ce ofițerul de presă a chemat paza, managerul a descoperit ca operatorul PRO TV încerca să tragă câteva cadre. Eu am fost primul luat în colimator de Mihai Stoica. Am văzut pe tunel cum Alexandrei i-a fost imobilizată mâna de către bodyguarzi, apoi managerul i-a smuls telefonul din mână.

Fainiș a șters filmulețul din telefon. Am aflat că bodyguardul care a bruscat-o cel mai rău ar avea antecedente grave, penale, iar oamenii de la Steaua vor să ascunda acest lucru, așa ca l-au făcut ‘disparut’ „, a spus reporterul ProSport.

 

UPDATE 03:40 Alexandra Tănăsescu a părăsit secția de poliție, însă astăzi, la ora 09:00 va fi nevoită să se prezinte din nou. În schimb, Meme Stoica a mai fost reținut câteva minute. Amânarea a fost cauzată de faptul că poliția din Skopje nu avea un translator autorizat. Marți, la ora 09:00, Alexandra a fost chemată din nou cu înregistrările video ca probă și i se va pune la dispoziție un translator.

Este de menționat că Meme Stoica și-a recunoscut faptele, însă nu înainte de a face scandal în fața hotelului. În momentul în care poliția l-a invitat la secție, managerul Stelei a început să țipe că este cetățean european, iar organele legii să se prezinte cu mandat
 
Până la urmă, Meme Stoica a cedat și a mers la secția de poliție. Ajuns acolo, managerul Stelei a negat însă că ar fi avut gărzi de corp. Oficialul campioanei a declarat în fața autorităților că cei doi care au agresat-o pe Alexandra Tănăsescu nu sunt gărzile sale de corp și că nu sunt cazați în hotelul Stelei. 
 
FOTO: Bogdan IORDACHE

UPDATE 02:20 Cu o mașină pusă la dispoziție de hotel, Mihai Stoica a ajuns la poliție.


UPDATE 02:00 Mihai Stoica, managerul Stelei, și-a asumat toată vina și a urmează să fie condus la secția de poliție unde va fi audiat.


UPDATE 01:45 Reprezentați ai poliției au ajuns la hotelul Stelei în jurul miezului nopții, ora locală, pentru a-l identifica pe agresorul jurnalistei ProTV, Alexandra Tănăsescu. 

 
Aceasta a primit îngrijiri medicale la spital și i-a fost eliberat certificatul medico-legal. În urma agresiunii la care a fost supusă de oamenii de ordine de la stadion, mâna Alexandrei a fost bandajată de către medici. 

În acest moment, nimeni din staff-ul Stelei nu doarme, Reghecampf și Mihai Stoica discutând acum cu poliția. 

UPDATE: După acest incident Steaua a decis să blocheze accesul tuturor reprezentanților mass-media la antrenamentul echipei.


Steaua a plecat la Skopje cu trei agenți de pază ai firmei SAS. Reporterii ProSport și ProTV au încercat să vizioneze antrenamentul Stelei, însă au fost întâmpinați cu violență de agenții asmuțiți de Mihai Stoica asupra lor.

În timp ce reporterii erau agresați fizic, Mihai Stoica înjura golănește. Cea mai șifonată a ieșit Alexandra Tănăsescu, reprezentanta PRO TV-ului. Managerul Stelei a început s-o înjure, iar bodyguarzii au sărit să-i smulgă telefonul din mână.

Cu ajutorul bodyguarzilor săi, care au ținut cu forța reporterul PRO TV, MM i-a smuls Alexandrei telefonul mobil din mână și i l-a pasat lui Făiniși. Ofițerul de presă al Stelei a șters fișierele video în care erau surprinse de aproape și frontal gesturile și limbajul agresiv ale lui Mihai Stoica. www.sport.ro are înregistrarea de pe camera operatorului, înjurat și el într-un mod îngrozitor de Mihai Stoica și amenințat cu bătaia. S-a salvat doar înregistrarea de pe camera operatorului, înjurat și el într-un mod îngrozitor de Mihai Stoica și amenințat cu bătaia.

În tot acest timp, jurnalista PRO TV a fost ținută cu forța de bodyuarzi. În urma intervenției violente a celor de la SAS, Alexandra Tănăsescu s-a ales cu mai multe vânătăi.

Cătălin Făiniși (ofițerul de presă al Stelei): Alexandro, te rog frumos, nu mai discutăm… Pe bune acum, parcă nu știai că asta o să se întâmple!
Alexandra: Nu, chiar nu știam că asta o să se întâmple. Pe bune, mi se pare incredibil

Făiniși: Nu e prima dată…
Alexandra: Mie mi se pare incredibil. Noi dăm meciul și nu avem voie la antrenamentul oficial?

Făiniși: Nu mă interesează. Antrenamentul oficial este antrenamentul oficial al FC STEAUA BUCUREȘTI, nu al lui Vardar Skopje

Mihai Stoica: Băi, ia plecați, băi…hai,. că până acum am vorbit frumos…ia, cărați-vă, bă!

Făiniși: N-are rost să…

Alexandra: Văru’, filmează!

Făiniși (se apropie de operator): Vărule, te rog frumos…

Viorel Molan (operator): Stai, mă, Mihaie…vorbim frumos…ne calmăm…vorbim, frumos, nu am jignit pe nimeni

Făiniși către Mihai Stoica: Gata, Meme…

Viorel Molan: Meme, nu am jignit pe nimeni!

Mihai Stoica: Ia, plecați, în p*** mea de aici, mă rog de voi să plecați?

Viorel Molan: Pai, nu, dar vorbeam frumos, nu am jignit pe nimeni…nu am jignit pe nimeni

Mihai Stoica (începe să se vadă și el – filmarea e de jos): Afara, da-te-n p*** mea!!! Gata!!! Hai!!!

Viorel Molan: De ce vorbești așa cu mine?

Mihai Stoica (se vede deja apropiindu-se de cameră): Pentru că asa vrea p** mea, d-aia !

Viorel Molan: Nu e frumos să vorbești așa!

Mihai Stoica: Afara, mă!  Băi, ieși afară, mă!

Făiniși: Hai, te rog eu!

Mihai Stoica: Băi, ieși afară! Nu mă fă să dau în tine!!! Ieși afară!!!

Viorel Molan: Păi, n-ai cum să dai în mine…

Mihai Stoica: E, p***… n-am cum să dau în tine!

Mihai Stoica: Du-te, mă, în p*** mea! Hai, mișcă-te!

Mihai Stoica sau un bodyguard: Ce p*** **** vrei, mă?

Viorel Molan: Eu ți-am vorbit frumos…

Mihai Stoica sau un bodyguard: Ieși, băga-mi-aș p*** în familia m***

Mihai Stoica: Te bag în seamă, vorbesc frumos cu tine…

Bodyguard către Alexandra: Hai, prințesa mea, mișcă-te și tu!

Bodyguard către operator: Mai mult îl ațâți, dacă stai aici…

Viorel Molan: Stau după reporterul meu, crezi că voiam să îl jignesc sau să îi zic ceva? Nu e frumos

Mihai Stoica: Nu-i frumos! Ia zi tu, mă, ce-i frumos? Mă!

Viorel Molan: Meme, nu-i frumos…atâta ti-am zis…

Mihai Stoica: Gata, băi!!!!!!

Viorel Molan: Nu te-am jignit în viața mea

Mihai Stoica: Nu vreau ca să intru la pușcărie! F*** în g***! Nu mai filma, mă!

În cadru se văd Meme și Alexandra, bodyguarzii o țin de mâini cu forța, Meme îi smulge telefonul:

Alexandra: Cum să-mi iei telefonul din mână?

Meme Stoica (slab, greu de înțeles): Filmează…

Alexandra: Cum să-mi iei telefonul din mână?

Mihai Stoica încearcă să îi ia telefonul din mână, iar Alexandra se chinuie să îl recupereze. Imaginile sunt neclare. Făniși pune mâna pe telefon și sterge videourile.

Alexandra: Dă-mi telefonul!!!
Alexandra: Dă-mi telefonul!!!

Mihai Stoica țipă și el, nu se întelege decât: Hai, dă-i drumul de aici !!!


POZIȚIA PRO TV

PRO TV își exprimă regretul că o comunitate uriașă, cu ani de glorie și care a contribuit la succesul românilor, a ajuns să fie reprezentată de singurul angajat care și-a lovit un suporter în timpul unui joc oficial și singurul manager general căruia patronul i-a retras dreptul de semnătură pentru antecedente cunoscute public.

Întrucât PRO TV nu consideră că Mihai Stoica reprezintă Steaua București, a luat decizia de a depune plângere împotriva managerului echipei. Plângerile vor ajunge la FRF și la UEFA, organizatorul meciului Vardar – Steaua, marți, 23 iulie, meci transmis în Romania în direct la PRO TV.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
Internaţionalul român a fugit cu iubita în Maldive! Tânăra a avut o apariţie răvăşitoare în costum de baie
Internaţionalul român a fugit cu iubita în Maldive! Tânăra a avut o apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Decizia pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat. Ce se întâmplă cu alegerile prezidențiale
Decizia pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat. Ce se întâmplă cu alegerile prezidențiale
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×